GRAPINIzer – un proiect european

0

A greși este omenește, dar a pesista în greșeală și, mai mult, a nu recunoaște că ai o problemă pe care trebuie să o rezolvi, este de neiertat. Și mai grav este atunci când ai ocupat o funcție în structurile unui stat și nu ești cunoscut la nivel de percepție publică decât prin greșelile pe care le faci atunci când te exprimi oral sau în scris.

Probabil, nu de puține ori vi s-a întâmplat să vă uitați la modul în care o categorie aparte, din păcate extrem de numeroasă, a poporului acestei țări, își exprimă ideile în scris. Mai mult, deși depui efort intelectual și încerci chiar să te transpui în mintea unui astfel de reprezentant ca să înțelegi ceva, sunt șanse uriașe să nu îți iasă nimic.

Grapinizer este o aplicație online inedită, unică, după știința noastră, în acest moment, cel puțin în spațiul românesc. Aceasta face exact pe dos ceea ce face aplicația “Cum se scrie?”, dar nu oricum. Am putea spune, în cuvinte simple, că acest Grapinizer te ajută să traduci/corectezi textele din limba română corectă în limba folosită de Maria Grapini.

Practic, aplicația vă invită să priviți dintr-un alt unghi o problemă mai mult decât des întâlnită în societatea românească, dar nu oricum, ci cu tact, într-o manieră comică și având un model public drept reper. Se recurge la o ironie fină în încercarea de a educa masele. Sperăm să vă amuzăm un pic invitându-vă să citiți următorul paragraf așa cum a fost “tradus” folosind grapinizer.com. Rezistați? ????

Va aducem in atențe o aplicațe dezpre,care,cu siguranța,se va scre mult tinp,de acum in colo șii va da naștere la dispute,unele cu iz politic.Deși,aparent aplicația pare un moft sau ceva finutil aciasta te va ajuta,in final,intr-un,mod indirect.Grapinezerul te va determina sa acorzii o atențe sporita moduluii in care iți,concepii șii transpuii in scris idile,asta daca nu vri sa ajungi in gura targului,precum a pațito distinsa doamna Maria Grapini.Sinplul fapt,ca vi privvi intro mod comic și poate vi rate rade atunci cand vi citi,și identifica rezultatul oferit de aplicațe,va determina,sporiria atenții tale la grezelile gramaticale pe care,voluntat sau involuntar le,facem zii de zi.

Aplicația este ușor de folosit, practic introduceți un text scris corect din punct de vedere gramatical, iar cu un click pe butonului “GRAPINIZE!” veți obține instantaneu textul respectiv tradus în limba grapineză. Veți constata că vor fi adăugate virgule fără rost, că au fost eliminate spațiul după semnele de puctuație, că a fost schimbată ordinea literelor în cuvinte etc.

Accesează Grapinizatorul aici.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here