O aplicație gratuită poate revoluționa orele oricărui profesor

0
laptop pentru prieteni

Utilă dar ignorată

Cum ar arăta o oră de curs în care cadrul didactic, folosindu-se de un laptop, proiector, precum și de o aplicație gratuită, despre care o să citiți în continuare, va putea face incursiuni virtuale oriunde în lume? Mai mult ca sigur, cu mult mai antrenantă și de efect. În plus, softul nu pune probleme de acomodare și utilizare nici acelor profesori mai puțini deprinși cu tehnica modernă.

Aplicația care face subiectul articolului de față este mult prea intuitivă și ușor de folosit, antrenantă, eficientă și interesantă pentru a fi ignorată în mediul școlar.

Ore cu adevărat interesante

Vizitarea, la ora de istorie, a ruinelor vechilor cetăți, muzeelor, orașelor și monumentelor istorice ar bucura pe orice student sau elev, plimbarea pe coridoarele Casei Albe sau pe cele ale Casei Poporului, pentru a da doar două exemple, nu ar putea fi oprită de nimeni la ora de cultură civică, biologia ar putea fi mai captivantă dacă jungla amazoniană ar ajunge, din două clicuri, virtual, prin intermediul proiectorului, în sala de curs. Să mai continuăm?

Cât de captivantă ar fi ora de geografie dacă, în locul ruptelor, prăfuitelor și cam nerealistelor hărți, elevul și profesorul ar putea coborî, în câteva secunde, din cer, în orice obiectiv la care sateliții moderni au privit? Poate operele scriitorilor români și străini ar fi percepute cu mai mult interes dacă la ora de română cadrul didactic ar purta elevii în zonele în care acțiunea s-a petrecut sau în locurile în care autorii au trăit. Dar, oare franceza, engleza, italiana sau germana, nu ar fi mai interesante dacă elevii ar putea merge la pas pe străzile unor orașe din țările în care aceste limbi sunt vorbite?

O aplicație care permite multe

Nu cred că există vreo disciplină școlară în care aplicația Google Earth nu ar putea fi folosită. Sunt ceva șanse să fi auzit despre acest soft, chiar să îl fi folosit, mai ales dacă ați citit acest articol, cu toate acestea, nu credem că ați reușit să îi ghiciți întregul potențial. De mare efect, Google Earth are puterea să trezească interesul tuturor părților implicate în actul educațional și ar putea fi folosită în mai toate etapele unei lecții. Din păcate, câți dintre cei vizați folosesc acest soft?

Aplicația este disponibilă pe orice dispozitiv mobil sau clasic care rulează sistem de operare GNU/Linux, Android, macOS sau Windows. Google Earth nu vă costă absolut nimic, este perfect gratuit, extrem de intuitiv și complex. Singura cerință este folosirea unui laptop cât de cât sau a unei tablete, cu o conexiune decentă la internet.

Descarcă de aici Google Earth

Ce poți face, în mare, prin intermediul Google Earth?

  • poți naviga oriune pe Terra!!!
  • poți merge la pas pe străzile enorm de multor localități din întreaga lume
  • poți vizita locuri sălbatice în care doar privirea pătrunzătoare a sateliților a ajuns
  • poți căuta și descoperi locuri mai mult decât interesante
  • poți naviga pe oceane sau zbura prin orașe recreate 3D
  • poți vedea condițiile meteo sau de trafic, galerii foto sau clipuri video
  • poți face tururi ale marilor orașe ori îți poți vizita casa
  • poți vedea ce țări există și granițele care le despart

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here