Parole pretutindeni
De la cardul bancar, la cel de sănătate, la conturile de mail sau cele de pe rețelele de socializare și cam peste tot unde este necesară autentificarea noastră ca utilizatori, avem nevoie de parole. Asta în cazul în care autentificarea nu se face pe criterii biometrice. Cu alte cuvinte, parolele pretutindeni.
Password manager
Suntem adesea tentați să folosim aceeași parolă aproape peste tot, eventual cu mici modificări. Și riscăm astfel să ne trezim cu o mulțime de conturi hackuite. Într-adevăr, nu este un lucru ușor și nici plăcut să memorăm într-una parole, mai ales că, tot pentru siguranță este bine să le și schimbăm din când în când. În aceste situații își dovedesc utilitatea aplicațiile de tip „password manager”. Ele creează și stochează în formă criptată parolele, scutind utilizatorul de mult efort.
Funcții încorporate
Browserele web de genul Mozilla Firefox sau Google Chrome au încorporate funcții de password management. Dar marele dezavantaj în cazul lor ține de faptul că parolele stocate nu pot fi utilizate decât în cadrul browserului.
Password management open source
Te gândeai că astfel de aplicații sunt doar pentru utilizatorii Windows? Bineînțeles că nu. Dacă ești sau poate urmează să devii utilizator de Linux, vei putea fără probleme să-ți gestionezi numeroasele parole cu ajutorul unor aplicații open source, gândite pentru a funcționa pe sistemele de operare Linux. Există, desigur, și aplicații proprietare care rulează foarte bine pe Linux. Citește mai departe ca să vezi despre ce-i vorba.
Bitwarden
Bitwarden este una dintre mai impresionante aplicații pentru Linux din această categorie. Este un software open source, așa că nu are nimic de ascuns.

Caracteristici esențiale:
- software open source
- gratuit pentru utilizare personală
- criptare end-to end pentru serverele Cloud
- disponibilitate pentru mai multe platforme
- are extensii pentru browserele web
- oferă instrumente de tip command-line
Află mai multe și descarcă Bitwarden de AICI.
Buttercup
Poate că această aplicație, tot open source, nu este printre cele mai populare, dar, dacă ești adeptul simplității, atunci Buttercup poate fi soluția ideală. Suportă conectarea la Dropbox, OwnCloud, Nextcloud și WebDav dacă ai nevoie să-ți sincronizezi datele. În rest, funcționează offline.

Caracteristici esențiale
- software open source
- free, fără opțiuni premium
- disponibilitate pentru mai multe platforme
- are extensii pentru browserele web
Află mai multe și descarcă Buttercup de AICI.
KeePassXC
Acesta este un fork creat de comunitate, pornind de la KeePassX – acesta, la origini, a fost o variantă pentru Linux a KeePass de pe Windows. În prezent, KeePassX pare abandonat. De ani buni nu s-a mai lucrat la el. KeePassXC este o alternativă bună dacă preferi soluțiile extrem de simple. Este aproape evident că nu arată extraordinar, dar își face treaba.

Caracteristici esențiale
- software open source
- simplitate
- disponibilitate pentru mai multe platforme
- fără suport mobil
Află mai multe și descarcă KeePassXC de AICI.