Excelentul Solus 2017.04.18.0 a fost lansat

0

În a treia zi de Paști

Vești plăcute din partea dezvoltatorilor Solus OS, o nouă versiune a acestei distribuții GNU/Linux a fost lansată. Deci, descarcă imaginea .iso de mai jos și treci pe teste. În cazul în care ai instalat deja Solus, nu trebuie decât să pornești actualizările, cu upgrade-ul face cinste Solus.

O distribuție independentă și de succes

Primul contact cu Solus se lasă cu o impresie foarte bună. Această distribuție independentă, adică nebazată pe o altă distribuție Linux, surprinde plăcut prin rapiditate, stabilitate și look-ul modern pe care îl afișează. Mediul grafic Budgie oferă tot ceea ce ți-ai putea dori, iar, dacă ești fanul Gnome 3 sau MATE, alflă că le poți folosi liniștit, Solus vine și în aceste arome. O soluție de compromis, pentru cei cărora le este pe plac Ubuntu, constă în descărcarea Ubuntu Budgie, dar despre această alternativă o să scriem cu altă ocazie.

Noutăți

Solus, în toate cele trei arome, Budgie, Gnome 3 și MATE, a primit o nouă versiune. Aceasta se remarcă prin multiple noutăți, îmbunătățiri și actualizări. Notele de lansare pot fi consultate aici, noi ne rezumăm la selectarea doar a câtorva aspecte. Așadar, Solus OS 2017.04.18.0 aduce: Budgie 10.3.1,GNOME 3.24, MATE, 1.18, GNOME Stack din seria 3.24, bulletproof boot management, Linux kernel 4.9.22 cu al său suport îmbunătățit pentru noul hardware, ffmpeg 3.2.4, gstreamer-1.10.4, Firefox 52.0.2, Rhythmbox 3.4.1, Thunderbird 52.0.1, LibreOffice 5.3.2.2, GNOME MPV devine playerul video predefinit etc.

Mediile grafice, aflate la ultimele versiuni, au căpătat multiple îmbunătățiri și funcții suplimentare. Astfel, printre multe altele, avem:

  • MATE – este introdus Brisk Menu 0.3.5, sunt rezolvate problemele legate de keyboard layouts etc.
  • Gnome – primește ultima versiune a temei Arc, cu al său design modern și atrăgător, vine, din fabrică, cu Dash To Dock și cu animații mult mai rapide, alături de suport pentru instalarea extensiilor prin intermediul Google Chrome
  • Budgie aduce o implementare mai bună a combinației de taste „Alt+Tab”, Clock Applet primește posibilitatea de a afișa data, secundele, și formatul de 24h, aduce animații mai rapide și îmbunătățiri pentru notifficari etc.

P.S.

Cea mai simplă metodă de a descoperi noutățile aduse de cea mai recentă versiune a Solus OS este prin instalarea acestei versiuni. Dacă folosești Windows, îți recomandăm să arzi Solus prin intermediul Rufus sau USBWriter. Dacă folosești o distribuție GNU/Linux, îți sugerăm să arzi imaginea .iso pe un DVD sau să folosești Gnome MultiWriter.

Descarcă Solus de aici

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here