Lasă-ți telefonul să lupte împotriva cancerului

0

Sunt atâtea moduri prin care puteți ajuta în diverse cauze umanitare fără a fi neapărat nevoie să donați bani. Astăzi o să vă facem cunoscută o astfel de modalitate prin care, fără niciun efort din partea voastră, participați la frontul comun împotriva cancerului. Este nevoie doar de un smartphone și un strop de bunăvoință pentru ca cercetările în acest domeniu să obțină rezultate cât mai favorabile. În fond, nu se știe niciodată ce ne rezervă viitorul și cine vor fi beneficiarii cercetărilor realizate și cu ajutorul vostru.
Cei de la Mashable au scris despre inițiativa DreamLab, o colaborare dintre Institutul de Cercetare Medicală Garvan din Australia (vezi aici) și Fundația Vodafone, prin care se urmărește utilizarea smartphone-urilor inactive pentru a ajuta la vindecarea cancerului. Procedeul este relativ simplu și presupune doar instalarea unei aplicații Android gratuite, disponibilă în Google Play Store, click aici.

După instalare, pe timpul nopții trebuie doar să lăsați telefonul pornit și cu bateria încărcată pentru ca aplicația să funcționeze și să folosească o parte din puterea de calcul a telefonului vostru pentru ca, împreună cu alte sute de mii de dispozitive, să se poată realiza un supercalculator capabil să proceseze cantitatea imensă de date necesare cercetătorilor. S-a estimat că dacă un număr de 100000 de dispozitive ar rula simultan această aplicație, capacitatea de procesare ar crește de 3000 de ori față de cea din prezent, iar cu 5 milioane de utilizatori, s-ar ajunge la o capacitate de 150000 de ori mai mare.

Conform Vodafone Australia, dac[ doar 1000 de oameni ar dona o parte din puterea de calcul a propriului telefon inactiv, cercetarea în domeniul vindecării cancerului ar decurge de aproximativ 30 de ori mai rapid, salvându-se astfel nenumărate vieți.

DreamLab este o aplicație care depinde de conexiunea la Internet, așa că va consuma o parte din traficul de date, dar nu o cantitate foarte mare. Ideal ar fi totuși să folosiți o conexiune Wi-Fi, cu trafic nelimitat, în cazul în care tarifele pentru depășirea traficului lunar stabilite de operatorul mobil sunt mari.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

three × one =