Cum securizăm documentele în LibreOffice?

0
pentruprieteni_securizat

Securitatea ar trebui sa fie un aspect care să ne preocupe atunci când creăm documente cu un conținut sensibil , mai ales în cazul în care aceste documente urmează să fie expediate prin e-mail sau diverse alte aplicații. Un document nesecurizat nu face decât să își expună conținutul privirilor curioase și interesate adesea de a obține avantaje nemeritate. Atât documentele PDF cât și cele în format office pot fi securizate prin intermediul parolelor care previn deschiderea și/sau editarea acestora.

Procedeul este unul extrem de simplu, dar, fie din neglijență, fie plecând de la ideea că parolele oricum pot fi sparte, mulți utilizatori riscă inutil, lăsându-și conținutul documentelor la dispoziția oricui îi cad în mână. Pot ajunge astfel în situații periculoase sau cel puțin jenante, spre exemplu, cineva cu chef de glume poate aduce modificări conținutului inițial sau poate folosi informații importante în interes propriu, fără consimțământul autorului. Într-adevăr, parolele pot fi sparte și vom vedea cum, dar dacă acestea sunt complexe, eventualului curios îi va lua o veșnicie să facă asta. S-ar putea în final să-i cam piară cheful, mai ales dacă nu dispune de un computer foarte puternic.

pentruprieteni_pdf_export-1Pentru a parola un fișier PDF pe care îl exportăm din LibreOffice, mergem pe File –> Export as PDF. De aici, click pe tab-ul “Security”. În partea stângă, vom da click pe butonul “Set passwords”. Noua fereastră care se va deschide ne dă posibilitatea de a seta o parolă pentru deschiderea documentului dar și o parolă pentru editarea permisiunilor. Putem permite sau nu printarea și rezoluția acesteia, plus multe altele. Dacă vreți într-adevăr securitate, setați parole complexe, care să conțină atât litere mici, litere mari și cifre. Evitați numele, cuvintele de dicționar sau parolele de genul “123456”, deoarece acestea sunt cel mai ușor de spart. După ce am setat parola/parolele, dăm click pe OK, apoi pe Export. Se va închide fereastra de opțiuni și se va deschide alta unde vom denumi documentul și îi vom alege locația.

pentruprieteni_save_office-2Chiar și când salvăm un document în oricare format Office avem posibilitatea de a-l parola, atât pentru deschidere cât și pentru editare. Astfel, îl putem oferi cuiva spre vizualizare, fără a-i permite totuși editarea. Pentru asta, mergem pe File –> Save as. În fereastra de dialog care se va deschide, după ce denumim documentul și îi alegem locația, nu trebuie decât să mergem în colțul din stânga-jos, sub “File type”, și să bifăm căsuța din dreptul “Save with password”. Dăm apoi click pe Save. Se va deschide o nouă fereastră de dialog unde, în cele două câmpuri din partea de sus, vom scrie de două ori parola pentru deschidere. Putem da OK și vom avea un fișier parolat la deschidere sau putem da click pe “More options”, în stânga lui OK. Acolo putem bifa căsuța din dreptul “Open file read-only” pentru a deschide fișierul doar spre citire, lăsând utilizatorului posibilitatea de a-l edita dacă dă click pe butonul “Edit file” de pe bara de instrumente, de sus. Sau putem bloca editarea, setând o parola. Asfel, documentul nu va mai putea fi editat decât dacă utilizatorul cunoaște acea parolă. Rămâne și aici valabilă regula setării unei parole complexe.

pentruprieteni_parola_office-3În cazul în care ați creat un document important și l-ați parolat dar ați pierdut parola, există și posibilitatea de a sparge acea parolă. Dacă este una simplă, problema se rezolvă repede, dar dacă ați fost precaut (nu suficient, pentru că ați pierdut parola), veți avea nevoie de multă răbdare. Metoda este una foarte simplă și constă în instalarea și apoi rularea aplicației “pdfcrack”, disponibilă pe Debian, Ubuntu și derivatele lor. Se face asta scriind următoarea comandă în Terminal și dând apoi Enter:

sudo apt-get install pdfcrack

Tastați parola când vi se cere și dați Enter. Știți deja că în Terminalul nu afișează nici buline, nici steluțe când tastați parola. Apoi, deschideți Terminalul în care se află documentul pdf (nu funcționează decât cu PDF-uri) parolat. Puteți naviga în acel folder folosind comanda “cd” în Terminal, sau, din managerul de fișiere, dați click dreapta pe folderul cu pricina și alegeți “Open in Terminal” dacă aveți această opțiune. Apoi scrieți în Terminal următoarea comandă:

pdfcrack -f filename.pdf

Nu trebuie decât să înlocuiți “filename.pdf” cu numele fișierului, care să conțină și extensia .pdf și apoi să dați Enter și să vă exersați răbdarea.

Site-ul pentruprieteni.com nu își asumă răspunderea pentru modul în care este folosit pdfcrack, scopul menționării sale și a instrucțiunilor de folosire fiind doar unul informativ.

Siguranța trebuie să fie întotdeauna pe primul loc.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 × three =