Pentru Linux Mint, Ubuntu, Debian, Arch, openSuse sau derivatele acestora, recomandăm Vivacious

0
vivacious pentru prieteni pentruprieteni.com linux

Nici dezvoltatorii de la Ubuntu și nici cei de la Linux Mint nu au avut curajul să ia taurul de coarne, deși tot promit asta de ceva vreme, și să modifice, pe ici pe colo, prin punctele esențiale, modul în care arată interfața grafică. Unele voci, printre care și ale noastre, susțin că interfața grafică – tema și iconițele – este mult prea conservatoare. Deși GNU/Linux permite o puternică adaptare în funcție de preferințele utilizatorilor, oare câți dintre noi ori din rândul celor proaspăt intrați în acest club se încumetă să facă asta, mai ales că la mijloc este vorba de Teminal.

Atunci când liderii distribuțiilor vor înțelege că este crucial ca un sistem de operare, printre altele, să arate modern și să reflecte spiritul momentului, atunci și masele vor vedea în Linux o alternativă în fața Windows. Adevărul este că ambalajul contează mai mult decât bănuie dictatorii diverselor distribuții, dar asta este o cu totul altă poveste.

Vă propunem un set de iconițe care vor transforma în bine modul în care Linux Mint, Ubuntu, Debian, Arch, openSuse, ori derivatele acestor OS-uri, arată. Acestea se pot instala prin intermediul terminalului, precum în cazul Ubuntu sau Linux Mint, sau, mult mai ușor, precum în cazul openSUSE și Arch Linux.
Cum instalăm Vivacious

openSUSE 42.1 Leap și openSUSE 13.2

Dacă ești utilizator openSUSE – noi suntem – nu trebuie decât să descarci acest pachet de aici și să îl deschizi cu Yast. Iconițele pot fi schimbate prin intermediul Gnome Tweak care în openSUSE este instalat predefinit.

Ubuntu, 16.04, 15.10, 14.04 și Linux Mint 17, 18 + derivatele

a. Prin intermediul Terminalului – scrii următoarele comenzi (nu uita să introduci parola, să dai Enter și apoi să validezi prin Y/YES ceea ce Terminalul îți cere)

sudo add-apt-repository ppa:ravefinity-project/ppa
sudo apt-get update
sudo apt-get install vivacious-colors

Zece culori diferite pentru foldere (suplimentar)

sudo apt-get install vivacious-folder-colors-addon

b. Prin descărcarea pachetului .deb
Descarcă pachetul .deb de aici. După descărcare, trebuie să dai dublu click pentru a începe instalarea.
Descarci și addonul suplimentar pentru foldere de aici

Arch

Este necesar să descarci pachetul de aici.
Descarcă addon-ul suplimentar de aici

Accesează aici pagina proiectului

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

twenty − seventeen =