Tastezi greșit parola în Terminal? S-ar putea să încasezi o insultă. Sau poate chiar o amenințare!

0
terminal-insults-pentruprieteni

Terminalul continuă să reprezinte pentru mulți utilizatori de Linux un instrument esențial care, cu tot avântul pe care l-au luat în ultima vreme interfețele grafice, adesea rezolvă mult mai rapid unele situații precum actualizarea sistemului, instalarea de software sau alte configurări. Cei ce îl folosesc cunosc puterea comenzii sudo, cu ajutorul cărei se pot face orice modificări în sistem. Bineînțeles, pentru ca utilizatorului să i se aprobe acele modificări, i se solicită introducerea unei parole, iar în momentul în care aceasta este tastată, nu se afișează nicio steluță sau bulină, după cum suntem obișnuiți atunci când introducem parole.

Se întâmplă de multe ori să tastăm greșit parola pentru “sudo”, motiv pentru care comanda nu se execută, iar în fereastra Terminalului se afișează mesajul “incorrect password”, mesaj care uneori poate deveni frustrant. Însă Terminalul are o funcție, în mod normal inactivă, care în loc să afișeze enervantul mesaj “incorrect password”, oferă utilizatorului mesaje mai personale, adică mici insulte sau amenințări. Deși aceste cuvinte ne-ar supăra dacă ne-ar fi spuse de o persoană, atunci când ne sunt adresate de o mașină, ne descrețesc un pic frunțile și poate ne fac ziua mai frumoasă. Totul depinde de cât de agresive sunt aceste mesaje sau cât de toleranți suntem noi, ca utilizatori. Trebuie să mărturisim că nu au dus lipsă de umor cei ce au venit cu ideea de a implementa așa ceva în Linux.

sudo-insults-Linux

Dacă vreți să aveți o relație mai “umană” cu Terminalul și sunteți dispuși să-i acceptați insultele, faceți următoarele (pe Ubuntu și derivatele sale):

  1. Deschideți o fereastră Terminal
  2. Scrieți comanda sudo visudo și introduceți parola (în mod corect, de data asta)
  3. Adăugați “Defaults             insults” în fișierul care se va deschide (vezi captura de ecran)defaults-insults-pentruprieteni
  4. Apăsați Ctrl+X pentru a ieși
  5. Veți fi întrebați dacă doriți să salvați modificare. Apăsați tasta Y (yes) pentru a salva și apoi tasta Enter
  6. Închideți și redeschideți Terminalul

Acum tastați parola greșit și suportați consecințele 🙂

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

fourteen + eighteen =