Xenlism WildFire Icons, aromă de MeeGO și iOS pe Ubuntu și Arch Linux

0

Ce este Xenlism WidFire

Xenlism WildFire Icons reprezintă un set de iconițe moderne și originale pe care noi vi le vom prezenta și recomanda în cele ce urmează. Acestea arată foarte bine și sunt numai bune de instalat și utilizat intens pe Ubuntu sau Arch Linux. Odată instalate, Xenlism WildFire Icons vor schimba semnificativ modul în care Ubuntu sau Arch Linux arată, precum și modul în care veți percepe cele două sisteme de operare.

Medii grafice compatibile

Click pentru a mări imagineaMediile grafice care se califică și pe care dezvoltatorii le recomandă pentru acest set de iconițe sunt: MATE, KDE, Gnome 3, Unity, chiar dacă pe site-ul acestora, întâietate pare a avea mediul grafic Gnome 3. Desigur, este posibil, logica susține această opinie, ca acest set de iconițe să fie pe deplin funcționale și pe sistemele de operare bazate la rândul lor pe Ubuntu/Debian și Arch, cu mențiunea de a le testa mai întâi  într-o mașină virtuală.

Fiți precauți

Trebuie să luați în calcul și faptul că anumite teme și seturi de iconițe pot fi incompatibile și, într-un mod sau altul, pot destabiliza sistemul. Așadar, dacă utilizați alte distribuții în afară de cele recomandate pentru instalarea acestui set, vă recomandăm să manifestați moderație.

Testele efectuate de echipa pentruprieteni.com pe Ubuntu și Linux Mint Cinnamon, fie vorba între noi, au reprezentat un real succes. Cele două sisteme de operare și-au schimbat în mod radical înfățișarea. Captura de ecran postată în acest articol, la final, stă mărturie în acest sens. Pentru a vedea imaginea la rezoluție maximă, este necesar să dați un singur click pe aceasta.

Xenlism WildFire Icons se încadrează în stilul minimalist, stil care îți ia ochii și care se află în mare vogă de ceva vreme. Sursele de inspirație care au stat la baza acestui proiect sunt reprezentate de iconițele sistemul de operare MeeGo al celor de la Nokia și de la iOS-ul celor de la Apple. Mai multe imformații puteți afla accesând acest site.

Instalare

Pentru a afla cum pot fi instalate aceste iconițe prin intermediul terminalului vă recomandăm să accesați http://xenlism.github.io/wildfire/, secțiunea Installation. Tot ce este necesar să faceți pentru ca instalarea voastră să fie finalizată cu succes este să copiați pe rând comenzile de pe site, să le lipiți în Terminal și, atunci când Terminalul cere, să validați cu un Enter sau Y (yes) după caz. După ce instalarea se va finaliza cu succes, prin intermediul Unity Tweak, schimbați tema. Dacă veți alege să instalați și interesantul set de wallpapere, impresia generală va fi una și mai surprinzătoare.

Click pentru a mări imaginea

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

two × three =