Așa arată biroul liderului lumii libere

0

Un clip de patru minute prezintă biroul unui om care a schimbat lumea si de a cărui muncă ne folosim cu toții, conștient sau nu, zilnic. Linus Torvalds este creatorul Kernelului Linux-lui, un om care a făcut istorie, care a adus libertatea într-un domeniu dominat de monopol. Simplu, sincer si degajat, Linus trece în revistă colțul unde muncește și face sport, dar și o parte a sufrageriei.

Clipul a dat naștere unor mici controverse si a iscat ceva întrebări, de pildă, pe noi ne-ar interesa să aflăm, ce distribuție de Linux folosește Linus.

Află, printre altele, că Linus primește, pentru un motiv anume, pinguini. Acesta are acasă o colecție impresionantă de pinguini din care i-a expus pe cei unicat pe șemineul sufrageriei, o colecție de trofee și dilome, dar si o sabie . Din dorinta de a face mișcare, acesta preferă să folosească o bandă de alergare reglată la minim pentru a nu-l distrage si care este așezată în fața computerului de lucru, în loc de scaun. Deși folosește banda de câteva luni pentru a face mișcare și a lucra simultan, Linux se intreabă cât de de utilă îi este în lupta cu greutatea. Pe computer, Linus a precizat că nu are decât un browser web instalat si câteva terminale prin interediul cărora lucrează. Foarte mulți s-au mirat de faptul că Linus are doar un singur computer si un singur monitor în birou, știindu-se afinitatea dezvoltatorilor Linux pentru multiple monitoare si computere si pentru nesfârșite cabluri care leagă totul.

Pe vechiul birou, Linus pastrează, într-o aparentă dezordine, fel și fel de instrumente si vechituri pe care, bineînțeles le foloseste, cum altfel oare, in proiectele sale.

Întregul clip, din păcate nesubtitrat, mai jos.

P. S.

“A computer is like air conditioning – it becomes useless when you open Windows.” (Linus Torvalds)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here