22.7 C
București
joi, octombrie 3, 2024

Atenție la electronicele cumpărate “la ofertă”!

Ar trebui să le citești

Alimentare la ofertă

În cazul produselor alimentare „la ofertă”, situația este oarecum clară:

  • se apropie termenul de expirare, cu toate implicațiile care decurg de aici
  • sunt noi pe piață ca și marcă, iar producătorul dorește să le promoveze
  • magazinul se închide și patronul vrea să scape de produse

Electronice

În cazul produselor electrocasnice și electronice „la ofertă”, lucrurile nu sunt așa de simple, ținând cont de faptul că prețurile acestora, dar și așteptările noastre, sunt cu mult mai ridicate.

Trebuie să vă puneți întrebări începând cu momentul în care vânzătorul devine foarte insistent în privința unor produse/mărci. O altă situație suspectă apare atunci când prețurile unor produse, în comparație cu cele ale concurenței, sunt ilogic de mici. Trebuie să aveți în vedere și faptul că unele magazine câștigă mai mult din vânzarea unor mărci sau modele pentru care primesc discount. Nu de puține ori, ca să fim sinceri, acestea sunt inferioare calitativ, prețurile asemănătoare cu ale produselor de top nefiind decât o strategie de marketing.

5 situații

Pentru a nu ajunge în situația de a ne fura singuri căciula, vă invităm să citiți despre pericolele pe care le pot aduce la pachet electronicele “la ofertă”. Nu generalizăm, bineînțeles.

  • Pot face parte din loturi cu defecte, de care magazinul trebuie să scape.
  • Pot fi produse depășite tehnologic și moral. Este plin de vechituri noi – da, îmi asum formularea – prin magazinele patriei. Un laptop cu o configurație din anii 2010 nu are cum să vă răspundă așteptărilor în prezent. Unde mai pui că nici piese de schimb nu mai găsești sau nici Linux-ul nu rulează.
  • Pot fi făcute pentru România. Nu sunt puține situațiile în care producătorii fac produse cu dedicație pentru diverse țări/zone geografice. Motivul ține de puterea de cumpărare, în cazul nostru, a esticilor. Cu riscul de a mă repeta, acestea sunt: fie cu defecte, fie refuzate în statele civilizate, fie au configurații slabe, calitatea componentelor lasă de dorit, fac parte din serii inferioare etc.
  • De formă, nu pentru fiabilitate. Există și o categorie de produse fără defecte. Deoarece pricipalul obiectiv urmărit de producător a fost economia, nu trebuie să te aștepți ca respectivul produs să facă față unei utilizări intensive ori să reziste mult timp. Practic, acestea sunt mai mult de decor, pentru o utilizare ocazională.
  • Sunt mărci necunoscute care vor să intre pe piață și care nu au făcut încă dovada calității. Sigur merită să experimentezi? Acestea pot să dispară înainte de expirarea garanției.

Riscuri

  • Defectarea foarte rapidă. Trimiterea în service nu prea rezolvă nimic, doar îi scade valoarea la jumătate
  • Nervi și timp pierdut. Să nu ajungeți în situația în care să vi se spună că „…depinde și de noroc…”

Atenție!

Ține minte:

  • Nu ți-a pus Dumnezeu mâna în cap atunci când găsești un produs suspect de ieftin, din contră.
  • Încearcă să alegi, după o consultare atentă a ofertei magazinelor și a forumurilor, acel produs avantajos din punctul de vedere al raportului calitate/preț.
  • Alege din prezent. Dacă trăiești în anul 2018, atunci și produsele nou cumpărate trebuie să facă parte din această perioadă, 2018, 2017, 2016, cel mult.
  • Un produs mai scump din aceeași serie vine cu specificații mai bune, funcții noi, calitate mai bună a materialelor și rezistență în timp etc. Dacă îți propui să folosești mai mulți ani noile achiziții, spre această direcție ar trebui să te îndrepți.
  • Folosește filtrele de căutare oferite de magazinle online pentru a face cea mai bună alegere.

Un aspect ignorat

Salariile foarte mici ne împing spre alegeri ieftine. Spre exemplu, un laptop de 2000 de lei – un salariu la noi – înseamnă sub 500 de euro în occident. Dacă tu îl cumperi pentru o utilizare intensă, ține minte că el este dedicat, spre exemplu, elevilor sau persoanelor cu venituri reduse. În vest, laptop-urile dedicate elevilor au ca preț de pornire 500 de euro. Niciun producător/vânzător nu face danii! În plus, pentru că suntem în România, trebuie să te aștepți ca produsele să fie cu mult mai scumpe față de echivalentele din vest.

- Advertisement -

Articole asemănătoare

Viața cu Linux: 3 câștiguri fundamentale ale unui utilizator

Viața cu LinuxViața cu Linux nu reprezintă doar trecerea de la Windows la una dintre sutele de distribuții existente în prezent, ci mult mai...
- Advertisement -

Cele mai noi articole