Cum este construit Linux-ul

0

Un clip scurt și cuprinzător, realizat de LINUX FUNDATION, vă prezintă modul în care Linux-ul este construit.

Fie că ne dăm seama sau nu, folosim Linux în fiecare zi. Telefoanele cu Android rulează de fapt Linux și un număr de peste 850 de mii sunt activate zilnic, față de doar 30 de mii de telefoane cu Windows, conform ultimelor statistici. Aproximativ 700 de mii de televizoare inteligente sunt vândute zilnic și mare parte dintre acestea rulează și ele Linux. Opt din zece burse financiare rulează Linux, nouă din zece supercomputere se bazează tot pe Linux. Google, Twitter, Facebook și Amazon sunt și ele puse în mișcare de Linux. Cum este făcut Linux-ul ca să poată îndeplini atâtea sarcini?

Spre deosebire de alte sisteme de operare precum Windows sau iOS, Linux este construit prin colaborare între companii, zone geografice și piețe, dând naștere celui mai mare proiect de dezvoltare prin cooperare din istoria calculatorului. Din 2005, aproape opt mii de dezvoltatori de la aproape 800 de companii au contribuit la kernel-ul de Linux. Aceste constribuții au însumat un număr de 15 milioane de linii de cod. Un milion și jumătate de linii de cod au fost scrise doar în ultimii doi ani.

Important însă nu este numărul de linii de cod, ci cât de repede se dezvoltă Linux față de alte sisteme de operare. Aflați de ce și cum se dezvoltă Linux-ul urmărind clipul video de mai jos.

Informații extrem de utile și interesante despre Linux găsiți aici http://www.linuxfoundation.org and http://www.linux.com.

VIDEO – CUM ESTE LINUX-UL CONTRUIT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here