Noi am rămas cu paguba
De câțiva ani, lucrurile s-au pus în mișcare peste tot în lume, iar Spania nu face excepție de la regulă. Deși pare un fapt surprinzător pentru cei mai mulți, se accentuează migrația de la Windows la sisteme de operare bazate pe GNU/Linux. Spre regretul nostru și spre paguba statului român, în patria noastră această mișcare nu se simte. Nu ar fi pentru prima dată în istorie când liderii noștri nu simt pulsul vremurilor și produc pagubă, direct și indirect.
Fernando Lanero
În urmă cu ceva vreme, conducerea Colegio Agustinos de León a luat o decizie îndrăzneață. Întrucât Windows XP se pregătea de trecerea în neființă, Windows 7 nu mai putea fi achiziționat din cauză că nu se mai afla la vânzare, iar prețurile Windows 8, cu tot cu o reducere de 50%, erau mai mult decât mari, s-a decis trecerea pe sistemul de operare Ubuntu 14.04. În total, peste 120 de computere care deservesc mai mult de 1200 de elevi, au migrat de la Windows XP la Ubuntu 14.04. Cel care s-a ocupat în mod deosebit de această mișcare a fost Fernando Lanero, preofesor al colegiului și un împătimit al open-source, alături de alți profesori și de conducere. După câteva calcule s-a constata că nu mai puțin de 35.000 de euro, bani care erau destinați achiziționării de licențe Windows pentru perioada 2014-2015, au fost economisiți prin această mișcare.
Angajații
Referindu-se la modul în care Ubuntu a fost primit, într-o declarație pentru Think on Bites, acesta a declarat că „trecerea la un nou mediu grafic a fost mai dificilă pentru angajați decât pentru elevi. Elevii sunt mai entuziasmați să lucreze cu GNU/Linux datorită asocierii sale cu sistemele de operare folosite de hackeri. Aceasta îi motivează.”
România?
Așteptăm cu interes informații de acest gen și din România. Dacă pentru 120 de computere, în doi ani se economisesc 35.000 de mii de euro, vă dați seama ce economie la bugetul de stat ar produce trecerea întregului sistem informatic școlar pe GNU/Linux? Cu acești bani economisiți s-ar putea face multe investiții.
P.S.
Click aici pentru a accesa site-ul instituției de învățământ care a avut curajul de a renunța la Windows/Microsoft.