Exclusive Content:

O simplă comandă readuce Ubuntu la setările din fabrică

Din simplă curiozitate și pentru că se poate

Sistemele de operare GNU/Linux oferă utilizatorului posibilități aproape nelimitate de personalizare atât a modului de funcționare cât și a aspectului vizual – teme, medii grafice și multe alte ajustări. Curiozitatea ne îndeamnă în mod natural să testăm tot ce ni se pare interesant, și chiar avem ce testa. Ubuntu, spre exemplu, dar și alte distribuții permit instalarea mai multor medii grafice dar și a numeroase teme care reușesc să-i schimbe radical înfățișarea. Din acest motiv se întâmplă deseori ca utilizatorii mai puțin experimentați, dar chiar și cei mai avansați, să facă atât de multe modificări încât să fie afectată stabilitatea sistemului din cauza unor conflicte care pot apărea la un moment dat între atât de multe pachete software instalate.

Soluția radicală

După o serie nesfârșită de customizări se poate ajunge în situația ca sistemul să devină inutilizabil, iar utilizatorul apelează de multe ori la o soluție pe cât de sigură pe atât de radicală – reinstalarea pe curat. Procedura are într-adevăr succesul garantat însă este, după caz, consumatoare de timp și, chiar mai grav, efectuată într-un moment de neatenție, poate provoca pierderi de date și multă frustrare.

Soluția elegantă pentru Unity, GNOME și MATE

O abordare mai puțin “invazivă” constă în restaurarea mediului grafic pe sistemul de operare Ubuntu la setările predefinite. Această resetare este posibilă cu ajutorul unei simple comenzi ce funcționează pe Ubuntu de la versiunea 17.04 în sus. Este aplicabilă pentru mediile grafice Unity, GNOME și MATE. După rularea sa, Ubuntu va arăta din nou ca la început, fără a fi necesară reinstalarea.

Acționați cu precauție

Recomandăm totuși utilizarea cu precauție a acestei comenzi, adică ar fi bine să efectuați un backup al sistemului de operare înainte de a încerca restaurarea. Este posibil să se reseteze setările librăriilor, să fie șterse conturi, să fie dezactivate extensii etc.

Iată ce trebuie să tastați în Terminal:

dconf reset -f /

Rezultate

După executarea comenzii, printre alte lucruri, vor fi restaurate următoarele elemente:

  • aplicațiile inițiale de pe bara Unity și/sau de pe Ubuntu dock;
  • applet-urile și indicatorii de pe panou;
  • rezoluția monitorului;
  • scalarea interfeței;
  • scurtăturile din tastatură;
  • fonturile;
  • tema GTK și cea de pictograme;
  • aranjamentul butoanelor din ferestre;
  • comportamentul launcher-ului.

PS

Comanda dconf reset va reseta de asemenea orice aplicație care utilizează dconf pentru stocarea setărilor. Printre acestea se numără aplicațiile de bază precum Rhythmbox, Evince, Shotwell și Nautilus. Nu vor fi resetate alte aplicații precum Thunderbird, Google Chrome, Clementine etc. Nu vor fi afectate nici setările de la nivelul driverelor, versiunii de kernel, al grub-ului și nici ale medii grafice cum ar fi KDE Plasma.

RECENTE

Ubuntu 25.10 „Questing Quokka” a fost lansat și chiar o să îți placă

Ubuntu 25.10 „Questing Quokka” a fost lansat și chiar...

Școala Altfel 2024-2025: 50 de locuri de explorat din confortul clasei

Școala AltfelȘcoala Altfel reprezintă o ocazie în care, printre...

Top 5 distribuții Linux în 2024

Topul distribuțiilor Linux este o chestiune subiectivă. An de an, pe pentruprieteni.com/, puteți citi despre acele 5 distribuții Linux

Cu ce poți înlocui Windows 10? Îți sugerăm 8 soluții, dintre care 6 sunt gratuite

Windows 10Microsoft se pregătește să renunțe la suportul pentru...

Hai în echipă!

Te pasionează Linux și tehnologia? pentruprieteni.com e locul tău!

Hai să construim împreună o comunitate liberă, informată și prietenoasă! 💡

NU RATA

Școala Altfel 2024-2025: 50 de locuri de explorat din confortul clasei

Școala AltfelȘcoala Altfel reprezintă o ocazie în care, printre...

Gnome – 4 motive pentru care folosesc acest mediu grafic

GNOMEMediul grafic GNOME a rămas de câțiva ani buni...

Cu ce poți înlocui Windows 10? Îți sugerăm 8 soluții, dintre care 6 sunt gratuite

Windows 10Microsoft se pregătește să renunțe la suportul pentru...

iOS 18 vine doar pe aceste modele de iPhone

iPhone, telefonul vedetă al deceniului trece la o nouă versiune a sistemului de operare. Apple, „tătucul și mama” iPhone-ului,

Top 5 distribuții Linux în 2024

Topul distribuțiilor Linux este o chestiune subiectivă. An de an, pe pentruprieteni.com/, puteți citi despre acele 5 distribuții Linux

Nu mai utiliza dispozitivele vechi: camere de supraveghere , telefoane, routere și televizoare inteligente

Nu mai utilizaNu mai utiliza dispozitivele vechi precum camerele de supraveghere, televizoarele inteligente, telefoanele sau routerele, deoarece acestea pot reprezenta pericole reale.Cât de vechi?Termenul...

Gnome – 4 motive pentru care folosesc acest mediu grafic

GNOMEMediul grafic GNOME a rămas de câțiva ani buni principala noastră alegere. Dacă, de la o distribuție la alta am mai sărit, nu același...

4 distribuții Linux excelente care vin cu GNOME

Distribuții LinuxCele 4 distribuții Linux despre care veți citi în acest articol au un element important în comun: toate oferă versiuni ale mediului grafic...