Ubuntu 26.10 a fost lansat. Vezi de ce te interesează

Ultima versiune de Ubuntu din acest an a fost lansată pe 15 octombrie. Vine după Ubuntu 26.04 LTS, lansat în primăvară și probabil cel mai bun Ubuntu de până acum. Spre deosebire de acesta, 26.10 este o versiune intermediară, care primește actualizări timp de 9 luni, până în iulie 2027. Iar Canonical face o mutare interesantă: introduce AI în desktop, deocamdată sub forma unei dictări vocale opționale, un fapt care ar trebui să te intereseze.

Dacă te-ai uitat pe anunțul oficial, ai citit despre Rust, criptografie post-cuantică și autentificare Microsoft Entra ID. Multe dintre ele sunt făcute pentru firme și administratori, iar altele, cele de securitate, lucrează pe fundal și pentru tine. Aici găsești ce se vede și ce contează pentru un utilizator obișnuit.

Pisica de mare grozavă

Ca la fiecare lansare, Canonical nu se mulțumește să dea Ubuntu doar cifre, ci îi dă și nume de cod. Pentru această toamnă avem „Stonking Stingray”, pe românește „Pisica de mare grozavă”. Traducerea e a noastră, nu a Canonical, dar sună bine, nu? Stingray e pisica de mare, iar stonking e argou britanic pentru ceva grozav.

Ce aduce nou pisica de mare

Desktop

  • Ferestre aranjate mai ușor. Când tragi o fereastră, apare un mic meniu cu aranjamente, așa că o așezi lângă alta fără bătăi de cap.
  • Desktop mai fluid și mai receptiv. Animațiile merg mai lin chiar și când sistemul e încărcat.
  • Memoria care se umple. Desktopul rezistă mai bine când rămâne fără memorie, adică e mai puțin probabil să pierzi sesiunea întreagă.
  • Monitorul își amintește luminozitatea. Rămâne aceeași după repornire, iar dacă ai mai multe ecrane, se aliniază mai ușor între ele.
  • Touchpad și ecran mai deștepte. Touchpadul se oprește singur când conectezi un mouse, iar ecranul se rotește automat pe dispozitivele cu senzor.
  • Fundaluri noi cu pisica de mare, unele alese printr-un concurs al comunității.
  • Fișiere. Când tragi mai multe fișiere, vezi câte sunt, iar notificările apar grupate.
  • Calendar. Mai rapid, mai ales în vederea pe lună, și consumă mai puține date la sincronizare.
  • Pictogramele de pe desktop nu mai dispar după un upgrade și se încarcă mai repede.

Aplicații și drivere

  • App Center, vedere unificată. Aplicațiile Snap și Debian arată la fel, cu cine a publicat aplicația, evaluări, permisiuni, versiune, dimensiune și capturi de ecran.
  • Drivere grafice la îndemână. App Center are o pagină nouă dedicată lor, inclusiv pentru NVIDIA.
  • Codecuri la cerere. Dacă un film are nevoie de un codec care lipsește, îl poți instala pe loc.
  • Semnături vizuale în PDF. Atenție: sunt doar un desen pus pe document și nu dovedesc autenticitatea lui.

Securitate, date și hardware

  • Verificare „Ubuntu Certified”. Setările îți arată dacă laptopul tău e certificat pentru Ubuntu, printr-un serviciu online al Canonical.
  • Mai mult control asupra datelor. Un administrator poate opri complet colectarea de rapoarte anonime despre sistem.
  • Nucleul Linux 7.3. Aduce suport pentru hardware mai nou, în special pentru laptopuri recente. La lansare, imaginile folosesc o variantă bazată pe 7.3-rc6, nu pe versiunea finală.
  • Rust sub capotă. Programele de bază din linia de comandă (coreutils) sunt scrise acum integral în Rust, un limbaj creat să evite greșelile de memorie.

Myna – dictarea vocală pe care Ubuntu o aduce în desktop

Dacă ai citit introducerea și te-ai întrebat unde e AI-ul, iată-l. Pe Linux poți rula modele AI de mult, dar de data asta Canonical aduce una direct în desktop: Myna, o dictare vocală. Apeși o tastă, vorbești, iar ce spui apare scris în aplicația în care ai cursorul. Modelul rulează pe calculatorul tău, deci după ce l-ai descărcat nu mai ai nevoie de internet, iar sunetul nu pleacă nicăieri. Nu vine instalată, ascultă doar când apeși tasta și e deocamdată o previzualizare. O poți instala și pe Ubuntu 24.04 LTS și 26.04 LTS, cu GNOME pe Wayland, nu doar pe 26.10. Nu e un asistent și nu îți controlează calculatorul prin voce. Modelele ocupă circa 1–2 GB. Nu știm încă dacă înțelege româna, așa că testează-o înainte să te bazezi pe ea.

Descarcă

Imaginea Ubuntu 26.10 are în jur de 6 GB, așa că ai nevoie de un stick USB încăpător, de 8 GB sau mai mare. Pentru instalare, Canonical cere un procesor dual-core la 2 GHz, 6 GB de memorie și 25 GB de spațiu liber pe disc. Atenție: pe pagina oficială de descărcare, în partea de sus apare Ubuntu 26.04.1 LTS, iar 26.10 e mai jos.

Ubuntu 26.10 vine și în aromele sale oficiale: Kubuntu, Xubuntu, Lubuntu, Ubuntu MATE, Ubuntu Studio, Edubuntu, Ubuntu Budgie, Ubuntu Cinnamon, Ubuntu Unity și Ubuntu Kylin. Toate au apărut pe 15 octombrie, cu 9 luni de suport, iar linkurile de descărcare sunt mai jos.

Înainte de instalare sau upgrade, citește notele de lansare, unde sunt listate și problemele cunoscute.

🧑‍💻 Hai în echipa Pentru Prieteni!

Te pasionează Linux și tehnologia? PentruPrieteni.com e locul tău!

Hai să construim împreună o comunitate liberă, informată și prietenoasă! 💡

Recente

2,400FaniÎmi place
143CititoriConectați-vă

Top lecturi din ultimele 7 zile

Alte articole din categorie

Cele mai citite

Pentru prieteni | pentruprieteni.com | Linux, idei și tehnologie.