Linux pentru profesori, elevi și studenți
Sistemele de operare Linux pot fi de un real folos mai multor categorii profesionale. Site-ul pentruprieteni.com pune la dispoziția elevilor, studenților și cadrelor didactice materiale realizate special care au rolul de a le ușura munca. Din cadrul acestora face parte și articolul de față.
De ce Linux pentru școală?
Utilizăm Linux de mai mult de un deceniu. Am fost martorii unor transformări incredibile care au umanizat aceste sisteme de operare. Acum, putem spune, și asta fără să exagerăm, că Linux-ul poate înlocui fără probleme orice versiune de Windows.
Mișcarea Microsoft
După 1989, sistemul de operare Microsoft a avut o poziție de monopol în spațiul școlar. De mici, copiii au fost obișnuiți cu Windows sau cu produsele auxiliare acestuia. Rare au fost momentele în care li s-a adus la cunoștință alternativa, ne referim la Linux sau macOS. Acest dresaj, la care instituțiile românești sunt complice, are drept efect creșterea numărului de clienți ai Microsoft, firma din spatele Windows, suitei Word, etc.
Atu-uri ale distribuțiilor
- Linux-ul este gratuit. Descărcarea, testarea, instalarea și utilizarea sunt lipsite de constrângeri și gratuite. De ce se să plătești când poți beneficia de alternative gratuite?
- Linux-ul este productiv. Aplicațiile majore pe care profesorii, elevii și studenții le folosesc pot fi folosite și pe Linux sau au echivalent.
- Computerele mai vechi vor fi readuse la viață de Linux. Desigur, trebuie să încerci ca să te convingi.
- Nu ai probleme cu virușii, beneficiezi de siguranță și protecție pentru viața personală. Lipsa nevoii unui antivirus sa a unor aplicații de întreținere se vor reflecta în viteza sporită pe care sistemul de operare o va avea.
- În cazul în care nu știai, pe telefonul mobil tu folosești deja Linux, ne referim la Android. De ce nu ai testa și pe laptop?
- Interfața sistemelor de operare Linux este plăcută, modernă și intuitivă și permite numeroase setări.
- Nu vei avea probleme de ordin legal, ne referim a cele care pot apărea dacă ești prins că utilizezi o copie piratată de Windows.
Pentru ce îți recomandăm?
Distribuțiile pe care ți le recomandăm în cele ce urmează sunt cele mai apreciate și recunoscute sisteme de operare Linux. Acestea vin în întâmpinarea utilizatorului prin funcționalitate completă, acoperire în materie de drivere și codec-uri automatizate, stabilitate superioară, productivitate, ușurința utilizării și rulării.
Suita Office
Pentru profesori, elevi și studenți, un aspect extrem de important constă în suita office. Documentele pot fi realizate, editate și modificate prin intermediul LibreOfiice, o suită office gratuită, dar cel puțin la fel de puternică precum cea de la Microsoft.
Ce îți recomandăm
Mint
Cel mai automatizat și funcțional, inclusiv pe sistemele mai vechi. Vine cu mii de softuri.
Ubuntu
O interfață plăcută, stabilitate și productivitate. Nu este chiar așa de prietenos cu PC-urile mai vechi dar te cucerește din prima clipă.
Deepin
O distribuție foarte arătoasă și automatizată. Oferă cam tot ce îți dorești de la un Linux.
Mx Linux
O distribuție concepută special pentru PC-urile vechi. Se remarcă prin stabilitate, productivitate și rapiditate.
Solus
Printre cele mai moderne, plăcute și funcționale. Un aer proaspăt și modern.