13.8 C
București
vineri, martie 29, 2024

Răspunsuri la întrebările celor care vor să treacă pe Linux

Ar trebui să le citești

Întrebările tale

Nu puține sunt întrebările referitoare la Linux pe care și le pot adresa curioșii. Echipa pentruprieteni.com a realizat o scurtă sinteză care cuprinde cel mai des auzite întrebări, precum și răspunsurile aferente. Cu puțin curaj, și voi puteți completa lista de mai jos.

Ce este Linux-ul?

Linux-ul (GNU/Linux-ul), pe scurt și în termeni simpli, conform wikipedia.org, este o familie de sisteme de operare de tip Unix care folosesc nucleu Linux. Este disponibil pentru PC-uri, servere, tablete, telefoane inteligente, ceasuri și alte dispozitive moderne.

Ce este o distribuție Linux?


Într-un limbaj simplu, o distribuție Linux este un sistem de operare care folosește Kernelul Linux. La ora actuală, există o serie de distribuții majore precum: Debian, Ubuntu, Red Hat, Arch, Gentoo etc., care au servit drept suport pentru alte distribuții. Distribuțiile se deosebesc între ele, printre altele, prin viziune, comunitate, sistemul de management al pachetelor, colecția de software predefinit etc.

Ce este un mediu grafic?

Prin termenul „mediu grafic” ne referim la interfața grafică afișată utilizatorilor– desktop-ul. Linux-ul permite și încurajează diversitatea. La ora actuală, distribuțiile Linux pot veni cu numeroase medii grafice: Gnome 3, Plasma, Xfce, Lxde, Mate, Cinnamon etc.

De ce nu am auzit până acum de Linux?

Dacă ai ajuns să citești acest material, avem dovada că ai auzit de Linux :-). Spre deosebire de Windows, care este un sistem comercial și în care s-au investit sute de milioane de dolari în publicitate, comunitățile care realizează diferitele distribuții nu investesc în acest moft. Mulțumirea utilizatorilor este cam singura modalitate prin care Linux-ul se face cunoscut la nivel de public larg.

Am folosit/folosesc Linux?

Da, de multe ori pe zi și fără să ți se spună. Android-ul de la telefonul tău este Linux. Site-urile pe care le accesezi sunt găzduite pe servere pe care rulează Linux, automobilele din prezent rulează Linux, sistemele de operare ale televizoarelor sau ceasurilor inteligente etc.

Cine îl folosește?

Distribuțiile Linux sunt folosite pe scară largă în întreaga lume, atât de utilizatori simpli, cât și de experți în foarte multe domenii. Numărul real al celor care folosesc o distribuție Linux pe computerul personal nu este cunoscut. Se estimează că, la nivel mondial, ar fi câteva zeci de milioane de utilizatori. În România, sunt câteva zeci de mii, numărul acestora pare a fi în creștere. Pe segmentul dispozitivelor mobile, sistemul de operare Android, care tot Linux este, domină fără drept de apel piața.

Care sunt cele mai folosite distribuții?

În general, se consideră că distribuțiile bazate pe Debian au cei mai mulți utilizatori – Ubuntu, Linux Mint, etc. Nici distirbuțiile bazate pe Red Hat, Suse, Gentoo, Arch, nu sunt mai prejos din acest punct de vedere.

Ce distribuții sunt recomandate pentru începători?


Aici ai răspunsul.

Cât costă Linux-ul?

Distribuțiile Linux sunt, asta în proporție covârșitoare, gratuite și open source. Există și câteva excepții adresate companiilor. În acest caz, se plătește, de obicei, suportul.

Există distribuții românești?

Da, Redcore Linux și Academix

Ce aplicații pot folosi?

Foarte multe dintre aplicațiile pe care le-ai întâlnit pe Windows 10 pot fi folosite și pe Linux. Câteva exemple: Google Chrome, Steam, Opera, Vivaldi Browser, Firefox, VLC, Google Earth, MPlayer, Gimp, Skype, Dropbox, TeamViewer, Blender, etc. Prin intermediul Wine pot fi folosite și numeroase aplicații create pentru Windows.

Îl pot utiliza în limba română?

Da, cam tot ce înseamnă distribuții Linux. Acestea vin cu suport complet pentru limba română.

Este legal să folosești Linux?

Da, peste tot în lume. Poți descărca, testa, instala și utiliza, poți distribui și modifica distribuția care îți place.

Care sunt avantajele unui sistem de operare Linux?

Detalii aici.

Este potrivit Linux-ul pentru PC-ul meu?

Răspunsul ține de activitățile pe care le desfășori. În esență, poți face pe Linux cam tot ce faci și pe Windows sau macOS. Linux-ul poate fi testat fără a fi nevoie de instalare. Detalii aici.

Cum instalez driverele, codec-urile și aplicațiile?

Driverele și codec-urile sunt instalate automat, odată cu sistemul de operare. Pentru instalarea aplicațiilor, te poți folosi de magazinele de aplicații existente pe distribuțiile Linux. Acestea se instalează automat din 2 click-uri, pe bază de „next”.

Cine mă ajută în caz de probleme?

Există o comunitate națională și internațională, puternică și implicată, care îți poate oferi răspunsuri aproape la orice nelămurire.

- Advertisement -

Articole asemănătoare

2024 va fi anul unei cunoscute distribuții

Anul 2024  Anul 2024 vine cu noi provocări pentru fanii lui Tux. Cu siguranță, nu va fi „anul Linux”, dar are toate șansele să devină...
- Advertisement -

Cele mai noi articole