4.5 C
București
miercuri, februarie 5, 2025

Nu mai folosi Windows piratat

Ar trebui să le citești

Windows piratat

Tentația de a folosi versiuni piratate ale Windows-ului, disponibile din belșug prin toate cotloanele Internetului, este una uriașă. La fel sunt și pericolele aduse de un Windows piratat. Pe parcursul acestui articol vei citi despre riscurile la care te expui în momentul în care apelezi la soluția piratării.

Pericole la tot pasul

În cazul softurilor pe bani grei, simplul fapt că ți se oferă o versiune gratuită pe surse ar trebui să ridice câteva semne de întrebare. Cel puțin în cazul Windows-ului, nimic nu e gratis, iar prețul plătit atunci când utilizezi o versiune piratată este cu mult mai mare decât dacă ai cumpăra o licență. Hackerii care îți pun la dispoziție Windows-uri piratate, ascund, în cele mai multe cazuri, coduri malițioase sau viruși. În funcție de specificul acestora, tranzacțiile tale bancare pot fi monitorizate, camera și microfonul laptop-ului sau PC-ului pot fi controlate de la distanță de către binevoitorii care ți-au pus copia Windows-ul la dispoziție. De asemenea, activitatea tastaturii poate fi urmărită, ori computerul poate fi făcut să lucreze într-o vastă rețea de dispozitive virusate. Nu avem noi suficientă imaginație pentru a surprinde tot ce se poate întâmpla. Dacă mai adaugi și un antivirus piratat, e ca și cum ai pune „bumboana” pe colivă. Nici nu vă închipuiți cât de mulți sunt cei ce folosesc ambele soluții piratate.

Instabilitate

Un alt pericol vine și din faptul că, pentru a nu fi prins de Microsoft, de obicei, actualizările sunt dezactivate. Asta sporește gradul de instabilitate al sistemului deoarece utilizatorul nu face rabat de la instalarea a fel și fel de softuri. Instabilitatea poate fi cauzată și de faptul că un Windows piratat este un Windows modificat, având șanse minime de a funcționa corect. Această funcționare „în șuturi” te va provoca să-l reinstalezi la infinit, în speranța că va avea loc o minune. Nimic mai fals, riscul ca virușii să-și facă de cap sau Microsoft să te descopere crește odată cu numărul de reinstalări. Nu vă imaginați că Microsoft nu știe cine folosește Windows piratat. Pe Internet, nimic nu se pierde, totul este înregistrat.

Nervi și timp pierdut

Un Windows piratat îți mănâncă timpul și nervii, asta în cazul în care nu-ți golește contul bancar sau nu-ți aduce poliția la ușă. Acesta nu va funcționa niciodată cum trebuie, oricât l-ai șurubări. În plus, presiunea psihică pe care ți-o provoacă nesiguranța și teama că poți fi oricând pârât de cunoscuți sunt enorme.

Mai mult decât o soluție

De ce să umbli cu lucruri ilegale când poți, gratuit și fără niciun fel de restricții, să folosești distribuții Linux, la fel de complete ca un Windows original, dar cu mult mai stabile și sigure. Existența acestei alternative ar trebui să-i determine pe cei ce gândesc logic nici să nu-ți pună problema piratării Windows-ului. De ce să riști amendă, eventual închisoare cu suspendare, pierdere de timp, stres și bani când ai alternativa Linux?

- Advertisement -

Articole asemănătoare

Viața cu Linux: 3 câștiguri fundamentale ale unui utilizator

Viața cu LinuxViața cu Linux nu reprezintă doar trecerea de la Windows la una dintre sutele de distribuții existente în prezent, ci mult mai...
- Advertisement -

Cele mai noi articole