24 C
București
vineri, iulie 26, 2024

Ubuntu LTS 20.04 – a început oficial perioada de dezvoltare

Ar trebui să le citești

23 aprilie 2020

Programat pentru lansare pe 23 aprilie 2020, Ubuntu 20.04 „Focal Fossa” va fi următoarea versiune LTS a celei mai populare distribuții Linux.

S-a deschis oficial sezonul

Cu câteva zile în urmă, pe 27 octombrie, Canonical Ltd. a deschis oficial ciclul de dezvoltare pentru Ubuntu 20.04. Numele de cod pe care-l va purta această versiune, care va fi și LTS (Long Term Support), este „Focal Fossa”.

Primele Daily ISO

Primele Daily ISO-uri ale LTS-ului și-au făcut apariția pe serverele Canonical încă de săptămâna trecută, deși nu se începuse încă oficial noul ciclu de dezvoltare.

Upgrade-uri

Iată, pe lângă alte modificări, câteva componente cărora deja li s-a făcut upgrade:

  • Python 3.8
  • Suport Perl 5.30 pentru sistemele IBM z13
  • Eliminarea tuturor pachetelor Python 2 rămase
  • Îmbunătățiri ale ZFS/Zsys
  • GNOME 3.36 (cu accent pe performanță îmbunătățită)
  • Kernel Linux 5.5
  • Mesa 20.0 (împreună cu o multitudine de drivere grafice open source)
  • PHP 7.4 (pentru varianta Server)

Consecvență

Încă de la prima versiune de Ubuntu (4.10, „Warty Warthog”, în 2004), Canonical a rămas în mare parte consecvent privind ciclul de dezvoltare ce durează șase luni pentru fiecare versiune.

Tradiție

A devenit de acum tradiție ca fiecare versiune de Ubuntu să fie lansată la aproximativ o lună după lansarea versiunilor noi de GNOME (mediul grafic). Fiecare a patra versiune de Ubuntu este una cu suport pe termen lung (LTS), ce se întinde pe cinci ani. Apelând la o opțiune ESM plătită, suportul poate fi extins până la zece ani. În comparație, versiunile non-LTS beneficiază de suport doar pentru nouă luni.

20.04 LTS Beta

Ubuntu 20.04 în formă Beta este estimat pentru lansare la începutul lunii aprilie 2020, iar mai târziu în cursul aceleiași luni va apărea și forma „release candidate”. Spre sfârșitul lui aprilie anul viitor vom lua contact cu forma finală a 20.04.

Fără imagini Alpha

Deși Canonical a decis să nu mai pună la dispoziția publicului imagini Alpha, cei mai curajoși pot descărca daily ISO-uri de pe website-ul Ubuntu 20.04 LTS (Focal Fossa) Daily Build. Ești deja curios? Nu mai e chiar așa de mult până în aprilie 2020 🙂

- Advertisement -

Articole asemănătoare

2024 va fi anul unei cunoscute distribuții

Anul 2024  Anul 2024 vine cu noi provocări pentru fanii lui Tux. Cu siguranță, nu va fi „anul Linux”, dar are toate șansele să devină...
- Advertisement -

Cele mai noi articole