18.6 C
București
sâmbătă, iulie 27, 2024

Back online. Acestea sunt motivele care au determinat revenirea pentruprieteni.com

Ar trebui să le citești

A trecut și apocalipsa

După cum s-a observat, pentru câteva săptămâni, site-ul pentruprieteni.com a fost offline. Este, ca să fim sinceri, cel de-al treilea mare hop prin care site-ul a trecut. Probabil nu va fi ultimul, viitorul va decide.

În vară

Când am anunțat în cursul acestei veri închiderea definitivă a pentruprieteni.com, soarta site-ului părea definitiv pecetluită. Motive au fost, diverse și numeroase:

  • oboseala acumulată în cei 4 ani de scris articole zilnice
  • costurile destul de mari ale găzduirii
  • neseriozitatea firmelor de găzduire românești pe la care am trecut. Sunt multe de spus, va urma un articol special dedicat acestui subiect. Deși costurile sunt ca în afară, calitatea este tipic românească. Practic, acestea sunt OK, până ce au apucat să îți ia banii.
  • reacțiile deplasate și descurajante ale unor membri ai comunității de utilizatori Linux din România.
  • lipsa timpului, care contrasta puternic cu volumul de muncă necesar cerut de site.
  • lipsa unui trafic care să justifice efortul financiar și energia pe care o depuneam.

Pe lângă aceste cauze principale, ar mai fi câteva, irelevante totuși, comparativ cu cele enumerate deja. Așadar, în tot acest context, s-a luat decizia închiderii site-ului. Doar o întâmplare total nebănuită a făcut să ne schimbăm planurile și să readucem pentruprieteni.com online, chiar dacă într-o nouă formulă și cu schimbări importante.

Schimbări pentruprieteni.com

Pentru a putea menține proiectul la un nivel calitativ superior, am schimbat abordarea Astfel, noul pentruprieteni.com:

  • nu va mai conține articole postate zilnic. Se va scrie atunci când apar subiecte importante și care merită atenția.
  • Articolele vechi au fost retrase. Practic, site-ul a luat-o de la capăt. Totuși, multe dintre articolele vechi vor fi republicate. Se au în vedere acele articole care pot fi actualizate, nu are sens să încărcăm serverul cu materiale de acum 2 sau 3 ani, multe dintre acestea nemaifiind de actualitate.
  • site-ul, după cum ați sesizat, este mai rapid ca timp de încărcare, vine cu un logo nou și cu modificări de ordin estetic. Sperăm să vă placă.
  • ne propunem ca noile materiale să fie scrise într-un limbaj cu mult mai accesibil, să fie concepute într-un mod interesant, care să vă dezvolte curiozitatea. Sperăm că numărul distribuirilor să crească.
  • ne vom concentra mai mult pe partea de social media. Pe grupul Facebook Linux Pentru Prieteni nu o să mai permitem publicarea de materiale ce nu sunt scrise în limba română, spamul și nici postările de articole care aparțin altor site-uri de profil din România. Fără supărare, încercăm să închegăm o comunitate în jurul acestui site. Vor fi permise, ca și până acum, tot ce înseamnă postări ale membrilor, atâta vreme cât nu se abuzează. Interesul pntruprieteni.com este să își facă mesajul cât mai cunoscut și răspândit.
  • s-a renunțat la ideea unui site scris în limba engleză. Timpul de abia ne permite să ne concentrăm pe versiunea actuală, un site în engleză ar fi cerut o dublare a efortului nostru, dar și a timpului alocat.

Concluzie

Sperăm să fiți alături de noi în menținerea acestui proiect, în dezvoltarea comunității constituită în jurul acestui site și în distribuirea articolelor pe cât mai multe rețele de socializare. Singuri nu putem, avem nevoie de implicarea voastră.

Mulțumim și mesajelor de încurajare, deloc puține. Acestea, practic, ne-au determinat să mergem înainte.

- Advertisement -

Articole asemănătoare

2024 va fi anul unei cunoscute distribuții

Anul 2024  Anul 2024 vine cu noi provocări pentru fanii lui Tux. Cu siguranță, nu va fi „anul Linux”, dar are toate șansele să devină...
- Advertisement -

Cele mai noi articole