22.6 C
București
joi, septembrie 21, 2023

„Se pare că pentruprieteni.com nu mai există…” :-)

Ar trebui să le citești

pentruprieteni.com

„Se pare că pentruprieteni.com nu mai există…”, acesta a fost printre primele mesaje pe care administratorii site-ului le-au primit în feed-ul de la Facebook pe la 8 dimineața. Și fără să aibă nici cea mai mică bănuială de ceea ce primele minute ale zilei de Rusalii le-au pregătit, cu inima cât un purice, au verificat și au văzut că, într-adevăr, site-ul chiar nu mai exista. Pe cât de alarmantă era postarea lui Adi Stan, pe atât de adevărată. Găzduirea era Ok, domeniul expirase de câteva ore…

Se pare ca https://pentruprieteni.com/ nu mai exista.

This domain name expired on 2022-06-11 12:23:03

Pacat, cu el mi-am inceput aventura in gnu linux.

Premieră în prag de aniversare

Șocul a fost cu atât mai mare încât nici nu am simțit cum am dat peste cap o halbă de nes și 4 sau 5 țigări. Situația era controversată întrucât nu se avea în plan vreo sinucidere a site-ului și nici măcar vreo dispută între administratori nu mai tulburase liniștea și apele. Într-adevăr, problemele legate de găzduire, furtul unor articole la care concurența a recurs și recurge, traficul scăzut, costurile pe care site-ul le implică sau plugin-uri care mai dau rateuri, tot au existat. Cu toate acestea, niciodată în cei 8 ani de pentruprieteni.com nu s-a uitat plata domeniului.

Înapoi în online

Plata facturii scadente a fost, din câte se pare, cea mai mică problemă. A fost nevoie de timp pentru ca site-ul să poată fi accesat corect și pe deplin de către toți utilizatorii. Cei de la Facebook, ca de obicei, s-au mișcat groaznic de greu în restabilirea legăturilor cu articolele. Și acum, sunt șanse destul de mari ca mulți dintre vizitatori să întâmpine probleme. Poate, o ștergere a modulelor cache din browser ar fi binevenită.

Și totuși nu mai există

Viziunea vechiului pentruprieteni.com, cel de acum 8 ani, nu mai există. Site-ul nu poate supraviețui doar din articole referitoare la Linux. Prin urmare, interesante și plăcute schimbări vor fi introduse începând cu luna iulie.

P.S.

Un proiect care a durat doi ani – pierdere de timp și bani, între noi fie vorba, m-a împiedicat să ofer atenția necesară și binemeritată acestui site. Lucrurile se vor schimba rapid și în bine. Promit!

- Advertisement -

Articole asemănătoare

Schimbări binevenite pentru utilizatorii Linux

Ar cam fi timpul unor schimbări. Din punctul de vedere al unui utilizator obișnuit de Linux, neinteresat prea tare de cea ce se petrece „sub capotă”,
- Advertisement -

Cele mai noi articole