29.3 C
București
vineri, iulie 26, 2024

Ce lecții am învățat în acești ani de pentruprieteni.com

Ar trebui să le citești

Lecții

Lecțiile învățate în toți acești ani de pentruprieteni.com au fost interesante și numeroase. Nimeni nu ne-a pregătit pentru ceea ce urma să vină, pentru socotelile de pe drum care nu mai erau aceleași cu cele din timpul conceperii proiectului, pentru lipsa de încredere și interes care a venit dinspre o mică dar gălăgioasă parte a comunității, cât și a societății. Nu e lucru ușor să promovezi Linux-ul într-o societate în care Windows-ul era materie școlară, în care mentalitățile sunt greu de urnit din loc și în care descurajarea celuilalt pare a fi sport național. Cu multe zbateri, consum nervos și financiar, am trecut cu brio peste obstacole și peste greșelile care, privite de la ceva ani distanță, acum ne par de copii.

Lecția 1

Este dificil să creezi conținut original care să informeze, să atragă, să stârnească curiozitatea, să îl determine pe cititor să distribuie materialul și să aibă suficientă încredere în ceea ce transmiți. Și mai dificil este să îl faci să renunțe la comoditate și autosuficiență, ori să îl impulsionezi să testeze soluțiile Linux și open-source.

În acest deceniu de site, și nu exagerăm, am petrecut mii de ore în căutarea unei formule „perfecte” în transmiterea mesajului, în punerea cap la cap, într-o formă ușor de citit, a informațiilor, în realizarea de grafică sau în închegarea unei comunități. Am reușit parțial, zicem noi.

Pentru-ca informațiile despre Linux să ajungă la cât mai mulți, cine ne citește a observat asta, am recurs și la mici şiretlicuri. Am înserat trimiteri spre Linux și open-source în cam toate articolele noastre care nu au legătură cu tematica site-ului, unele forțate, altele nu. Iar pentru cei care încă nu și-au dat seama, site-ul este despre Linux și open-source. Așadar, am urmărit să scriem omului simplu pe limba lui, să îi transmitem indirect informații despre Linux, să îi cultivăm curiozitatea și să îl facem să înțeleagă că există viață și după Windows. Dacă dintr-o mie de cititori, doi sau trei au înțeles asta, considerăm că ne-am îndeplinit misiunea de moment.

Lecția 2

O abordare non-tehnică este esențială pentru cei mai mulți. Scopul principal nu este să fim citiți de utilizatorii experimentați, ci de cei pentru care Linux și open-source sunt doar doi termeni ciudați în dicționar. Acești oameni sunt potențiali utilizatori și membrii ai comunității, nu au cunoștințe tehnice și nu sunt interesați de ce tehnologii rulează sub diferitele capote, de librării, kernel, mediu grafic și altele de genul. Omul simplu vrea doar să aibă un sistem de operare robust, funcțional, rapid, logic, care să arate bine, să îi ofere încredere și să îl ajute să își îndeplinească sarcinile.

Din păcate, comunitatea dezvoltatorilor, cât și ceva membrii avansați ai comunității, nu prea au capacitatea de a ieși din clișeele unui limbaj de specialitate ce pare a fi de lemn pentru persoanele non-tehnice. Da, comunicarea a rămas o problemă. Pentru a traduce totul într-un limbaj uman este nevoie de mult consum de timp și energie.

Lecția 3

Comunitatea Linux din România este numeroasă, dar nu unită, ci dezbinată. Cei mai mulți utilizatori nu se identifică cu grupul, nu fac parte nici măcar din grupuri tematice pe rețelele de socializare. Asta nu înseamnă că ei nu există.

Enorma majoritate citește, testează, folosește Linux și asistă pasiv la mersul lucrurilor. Pe ici pe colo, unele voci cu tot felul de interese la activ, fac valuri și dezbină. Într-adevăr, este cu mult mai ușor să arunci săgeți și etichete, să îți dai cu părerea și să inventezi, totul într-o permanentă căutare a atenției. Din fericire, acești membrii ai comunității sunt extrem de puțini. Din nefericire, sunt gălăgioși.

Ne-ar fi plăcut să existe dinamism, medii mai diverse de comunicare, site-uri și bloguri care să scrie despre Linux. Lipsa timpului, costurile financiare și greutățile legate de promovare, din păcate, descurajează enorm pe mulți.

De final

În acest deceniu de pentruprieteni.com am fost martorii ridicării și căderii multor site-uri, bloguri, grupuri, comunități etc. Am rezistat pe baricade și vom merge înainte! Am sacrificat mult prea multe pentru acest site, am consumat energie și timp, am investit bani și muncă, încât să ne permitem să renunțăm. Vor exista schimbări, noi abordări, momente dificile, dar v-om fi aici!

- Advertisement -

Articole asemănătoare

2024 va fi anul unei cunoscute distribuții

Anul 2024  Anul 2024 vine cu noi provocări pentru fanii lui Tux. Cu siguranță, nu va fi „anul Linux”, dar are toate șansele să devină...
- Advertisement -

Cele mai noi articole