Telefoane vechi
Cei care dețin telefoane mai vechi pot fi mult mai expuși atacurilor hackerilor, după cum avertizează grupul britanic Which. Multe dintre aceste dispozitive rulează o versiune a sistemului de operare care nu a mai primit actualizări. Și un telefon cumpărat în urmă cu 3 – 4 ani te poate pune în pericol, indiferent cât este de puternic sau scump. Să mai discutăm despre modelele și mai vechi?
De unde pleacă problema
Problema este generată de politica iresponsabilă a unui grup de interese din spatele producătorilor de dispozitive mobile și a celor două sisteme de operare care domină piața. Practic, la câțiva ani de la lansarea unui model, producătorii nu vor mai trimite actualizări de securitate. Rămâi astfel expus în fața unor posibile atacuri cibernetice care îți pot face mult rău.
La ce pericole te expui?
Care ar fi potențialele pericole la care te expui? Sunt așa de multe: tranzacțiile bancare ar fi lipsite de siguranță, la fel și apelurile telefonice. În plus, locația, sms-urile, numerele din agendă, fotografiile și clipurile video, camera dispozitivului ar putea fi oricând la dispoziția unor persoane rău intenționate. Ce vor putea face cu toate acestea? Depinde de intențiile hackerilor, de aplicațiile pe care le folosești și de siteurile dubioase pe care intri.
Încă ceva
Atunci când cumperi un telefon, în funcție de producător dar și de categoria în care este inclus dispozitivul, vei putea primi unul sau două upgrade-uri la o versiune mai nouă a sistemului de operare. Politica diferă de la un producător la altul. Practic, dacă vrei să utilizezi o versiune nouă a sistemului de operare va trebui să îți cumperi un telefon nou.
Partea gravă
Partea gravă vine din faptul că, indiferent de versiunea smartphone-ului, după un anumit număr de ani, tot în funcție de producător, nu o să mai primești nici măcar actualizări pentru versiune folosită. Asta, chiar dacă telefonul este funcțional.
Practic, aceștia nu îți asigură posibilitatea de a utiliza dispozitivul în siguranță pe toată durata sa de viață prin refuzul de a-ți mai actualiza sistemul de operare.
Decidenții
Practic, deși toată lumea conștientizeaz[ că situația este gravă și poate fi un adevărat pericol la adresa securității naționale pentru mai multe state, nimeni nu a îndrăznit să îi responsabilizeze pe cei care produc Andoid și iOS ori pe producătorii de smartphone-uri. Sunt atâția ani de când acest cerc vicios continuă și nimeni nu a luat nicio măsură. Ce putem înțelege de aici?