Apel 112
Apel 112 este o aplicație dezvoltată de STS care ar putea să vă salveze viața. Știu că nu mai aveți încredere în statul român, este mai mult decât clar. Totuși, niciodată nu ai de unde să știi cât de util îți poate fi softul despre care vei citi în cele ce urmează.
Nu poate
Conform declarațiilor oficialilor, Serviciul de Telecomunicatii Speciale nu are mijloacele tehnice necesare pentru localizarea unui apelant care se află în pericol și solicită ajutor prin intermediului numărului unic de urgență. Cu alte cuvinte, acest soft ar duce la creșterea șanselor pe care le ai în caz de nevoie.
Din păcate
Aplicația depinde de conexiunea la Internet. Dacă ai ajuns într-o zonă fără semnal sau fără wi-fi, șansele ca aplicația să funcționeze sunt zero.
Moldova ne-a luat-o înainte
O soluție care nu implică instalarea de aplicații pe telefoanele inteligente este implementată dincolo de Prut. Acolo s-a reușit. La noi, statul român, fără niciun fel de explicații, refuză să intre în clubul normalității, club din care fac parte cam toate țările din Europa. Practic, responsabilii mai multor instituții se joacă cu șansele de supraviețuire ale cetățenilor. Detalii aici.
Despre aplicație
- la data redactării acestui material, aplicația avea nu mai puțin de 50.000 de descărcări. Desigur, asta nu însemnă că sunt 50.000 de români care dețin acest soft pe telefonul mobil
- softul permite transmiterea automată a coordonatelor geografice ale persoanei care apelează la 112.
- pentru a funcționa, ai nevoie de conexiune la Internet
- softul are o interfață simplă, dominată de un singur buton. Va trebui să îți introduci numărul de telefon pentru a permite aplicației să funcționeze
Ceilalți?
Ce ne facem cu cei care utilizează telefoane clasice, în special persoanele în vârstă?